Cei 3M: Marmota, Marea Incercare & Marele Stres

E trist. Imi incep blogul cu o constatare care-mi aminteste ca in curand fac 25 de ani, deci deja incep sa am tulburari de memorie. Constatarea e ca am uitat cine mi-a zis prima oara "Marmotzica". Exista si o parte buna in asta, anume ca am redus lista suspectilor la 2: Alin si Stefan. Asa ca inca mai am sperante de recuperare a memoriei. Si parca il vad pe Alin acum vreo 2 ani si ceva urcand leganat scarile de la fostul meu serviciu, oprindu-se in fata biroului meu si zicandu-mi ceva de genul "Uite-o si pe Marmotzica..." Asa mi-a ramas numele de-atunci, pe cine sa mai conving ca eu am fost pisica in alta viatza?

M-am obisnuit sa fiu marmota. Si-ntr-o buna zi mi-am luat desagii in spinare si-am ajuns acolo unde se zice ca e cea mai yummy ciocolata. N-a fost deloc departe....2 ore jumate cu masina zburatoare. Mi-a prins bine ca am plecat cu un motan zbarlit care sa-mi aminteasca de stravechile mele origini feline. In primele 3 luni am locuit intr-o casutza unde apa facea mult mult clabuc pt ca avea in ea o substanta speciala care-o transforma in matase. Altfel, ar fi fost prea dura. N-am stat mult in vizuina aia, pentru ca marmotele in general au multe fuste, pantaloni, bluze, pulovere, pantofi, cizme, sandale, carti si acolo nu era loc de toate.
Asa ca de-o buna bucata de vreme am spatiu berechet, si de la fereastra de langa birou vad flori in ghivece, uneori o pisica la primul etaj de vis a vis si-un rauletz pe care din cand in cand mai pluteste o barca gheboshita de turisti.

Am constatat ca ma inteleg bine speciile pe care le-am intalnit de cand am plecat de pe taramul meu, chiar daca unele vorbesc intr-o limba straina mie. Am cunoscut tare multe specii in timpul Marii Incercari si-am observat ca avem multe in comun. Uneori ne place aceeasi muzica, alteori ne enerveaza oamenii care nu-si fac treaba in echipa, alteori gasim rezultate comune la problemele-cosmar de finantze, bem acelasi suc de portocale tout frais, avem haine norocoase pe care le purtam la examene (pe cineva care sa aiba ciudatenia asta a mea chiar nu ma asteptam sa intalnesc), uram contabilitatea si iubim dansul. Si-uite-asa am dus la bun sfarsit Marea Incercare si pe 5 iulie, intr-o zi cu soare cum rar intalnesti aici, in sunet de chitara, am primit de la cineva numit Decan o hartie alba, cartonata, pe care scria in 2 limbi ceva care-mi recompensa noptile nedormite din ultimul an.
Dupa asta am intrat degraba in vacantza alaturi de motanul zbarlit si alti prieteni, iar cand am ajuns inapoi in tara ciocolatii yum-yum m-au izbit 2 lucruri. Unu: sunt o marmota rudimentara, folosesc mailul cand exista ceva mai bun care sa-mi adaposteasca de ploaie gandurile. Asa ca mi-am facut repede repede blog. Doi: am trecut de Marea Incercare dar intre timp mi-au crescut dioptriile (doar am zis ca imbatranesc), asa ca am pierdut din vedere ca urmeaza Marele Stres.

Totusi nu-i asa de rau sa fii marmota in Belgia.